Aluat de Pizza
Ingrediente:
- 3 1/2 căni făină
- 2 lingurițe sare
- 1 linguriță zahăr
- 2 linguri de ulei de măsline extra virgin ( se poate și cu ulei de floarea soarelui)
- 1 1/3 apă calduță la 110 grade
- 1 pachețel de drojdie uscată
Modul de preparare:
1). Se pune drojdia peste apa călduță și se lasă deoparte 3 minute pentru a se activa. Daca apa este prea fierbinte sau prea rece aceasta nu se va activa.
2). Într-un bol mare se amestecă făina, sarea, zahărul și uleiul. Se adaugă apa cu drojdie și se amestecă timp de 10 minute. Se poate folosi și un mixter de bucătărie. Coca trebuie sa fie netedă și elastică.
3). Aluatul se pune într-un bol uns cu ulei. Aluatul se va unge cu puțin ulei și deasupra pentru a nu forma crustă. Bolul se acoperă cu folie de plastic și se dă într-un loc călduț.
**Se poate pune în cuptorul cu microunde stins deoarece aluatul va fi ferit de curent și va crește mai repede.
4). Coca se lasă să își dubleze volumul. Poate dura 1-2 ore.
5). După ce aluatul și-a dublat volumul se pune pe o suprafață cu făină și se împarte în patru. Se ia o bucată de aluat și se formează pizza.
**Aluatul ajunge pentru 4 pizza medi cu blatul nici prea gros dar nici prea subțire. Depinde de cât de mare sau mică va fi făcută pizza.
**Aluatul numai trebuie lăsat din nou la crescut. Se poate forma pizza imediat.
6). Dacă se face câte o pizza pe rând, celălalte bucăți de aluat se vor acoperi cu folie de plastic sau un prosop de bucătărie curat pentru a nu se face crustă deasupra. Bilele de aluat se vor pune una la distanță de alta pentru a nu se lipi. Ele vor mai crește.
POFTĂ BUNĂ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu